Al doilea proiect PNRR al Consiliului Judeţean Braşov, aprobat la finanţare!

 

În urma evaluării făcute de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, proiectul „Reabilitare Clădire Administrativă cu anexe, relocare secţii spitalizare de zi şi Ambulator din incinta Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» Brașov”, depus de administraţia judeţeană în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componenta Valul Renovării din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a fost aprobat astăzi spre finanţare.

Este vorba despre un amplu proiect investiţional demarat şi implementat de CJ Braşov în acest an cu fonduri proprii, valoarea totală a lucrărilor, conform contractului de execuţie, fiind de 9.825.884,71 lei.

Din această sumă, administraţia judeţeană va recupera partea de eficientizare energetică a imobilului prin finanţarea obţinută în cadrul PNRR care se ridică la suma de 1.801.708,20 de lei, la care se adaugă TVA de 342.324,56 de lei.

Intervențiile propuse pentru creșterea performanței energetice a clădirii administrative a Maternităţii braşovene vor determina o reducere a consumului anual de energie finală pentru încălzire cu peste 50% față de consumul înregistrat în prezent, o reducere a consumului de energie primară totală și o diminuare a emisiilor de dioxid de carbon mai mare de 60%.

„Acesta este cel de-al doilea proiect aprobat – după cel privind eficientizarea energetică a clădirii Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov, din totalul de opt proiecte pe care le-am depus pe această oportunitate de finanţare. Vom continua reabilitarea tuturor unităților medicale pe care le avem în administrare, pentru care pregătim proiecte atât pentru accesarea de fonduri europene, cât și pentru obţinerea de finanţări din programele guvernamentale”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Previous „Valorificăm toate oportunităţile pe care Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă ni le oferă pentru implementarea surselor alternative de energie”
Stema-Consiliul-Judetean-Brasov

Consiliul Județean Brașov © 2022 :: Toate drepturile rezervate

Sari la conținut
Consiliul Județean Brașov
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.