Județul Brașov are buget aprobat pe anul 2024!

Bugetul judeţului Braşov pe anul 2024 a fost aprobat în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Braşov care a avut loc luni, 19 februarie.

Judeţul nostru dispune şi în acest an de un buget echilibrat şi construit în aşa fel încât să răspundă necesităţilor administrative, atât pe partea de funcţionare a aparatului executiv și a instituțiilor subordonate, cât şi pe cea de dezvoltare, potrivit declarației președintelui CJ Todorică-Constantin Șerban, transmisă la finalul ședinței.

Faţă de forma prezentată în cadrul dezbaterii publice a proiectului bugetar, hotărârea a fost aprobată cu un amendament care a vizat suplimentarea cu 1,5 milioane de lei a capitolului „Cultură, recreere şi religie”, banii urmând a fi destinaţi sprijinirii unităţilor de cult care necesită lucrări de reabilitare.

Odată cu aprobarea bugetului judeţean, a fost definitivat şi cuantumul finanţărilor nerambursabile pe care administraţia publică a judeţului Braşov le va acorda în acest an.

Sunt opt domenii distincte pe care instituţiile publice şi private eligibile vor putea depune solicitări în baza ghidurilor de finanţare elaborate de Consiliul Judeţean Braşov, şi anume:

  • Proiecte culturale destinate beneficiarilor de drept public – 450.000 lei;
  • Proiecte culturale destinate beneficiarilor de drept privat – 1.800.000 lei;
  • Proiecte în cadrul programului „Promovarea sportului de performanţă” – 1.200.000 lei;
  • Proiecte în cadrul programului „Sportul pentru toţi” – 300.000 lei;
  • Proiecte în cadrul programului „Federaţii sportive naţionale” – 480.000 lei;
  • Proiecte de tineret şi pentru tineret – 300.000 lei;
  • Sprijinirea unităţilor de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial – 2.500.000 lei;
  • Proiecte sociale – 1.000.000 lei.

Astfel, totalul finanţărilor nerambursabile disponibile la nivel judeţean în anul 2024 este de 8.030.000 lei.

Previous Proiectul de buget al Judeţului Braşov pe anul 2024, prezentat în dezbatere publică
Stema-Consiliul-Judetean-Brasov

Consiliul Județean Brașov © 2022 :: Toate drepturile rezervate

Sari la conținut
Consiliul Județean Brașov
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.